Articole Populare

Cel mai eficient remediu, aflat la îndemâna oricui, care te ajută să scapi de herpes în doar 2 ore

Herpesul bucal este foarte contagios şi se transmite prin simpla atingere cu persoana bolnavă. Acest virus se află în corpul persoanei afectate toată viaţa. De aceea trebuie combătut, iar un bun remediu în acest sens este usturoiul.

cold-sore-pic

Usturoiul conţine sodiu, potasiu, calciu, seleniu, magneziu, siliciu, acid fosforic, vitamina C, D, B, uleiuri esenţiale. De asemenea, este bogat în alicină, o substanţă ce ajută la tratarea rapidă a infecţiilor. Datorită proprietăţilor antifungice, usturoiul este mult mai eficient decât majoritatea antibioticelor din comerţ.

Prin urmare, cu ajutorul usturoiului poţi scăpa de herpes în doar câteva ore. Important e ca procedura să fie făcută seara, înainte de culcare. Tocaţi mărunt un căţel de usturoi şi aplicaţi pasta obţinută direct pe herpes. Veţi simţi o usturime doar câteva secunde, aşa că încercaţi să rezistaţi. Lăsat pe timp de noapte, usturoiul îşi va face efectul, iar dimineaţa nu veţi mai avea herpes, ci doar un mic semn.

 

Conținutul articolului este doar informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic și tratament corect, vă recomandăm să consultați un medic specialist.

Autor text: sanatosi.com

Surse selective: www.ayyaantuu.net, draxe.com

Printare
error: Content is protected !!